6 elemente care nu vor lipsi din decorul de sărbătoare

6 elemente care nu vor lipsi din decorul de sărbătoare

Se apropie sezonul sărbătorilor, iar noi, cei care atât de tare le așteptăm tot anul, începem a face pregătiri, liste cu bucate, liste cu invitați și nu în cele din urmă liste cu decorațiuni. Acestea din urmă ne oferă acel spirit de sărbătoare și de poveste. Decorarea locuinței cu globuri, beteală, jucării, dulciuri și alte obiecte de sărbătoare, decorarea mesei festive, împachetarea de cadouri, decorarea pomului de Crăciun – toate acestea contribuie la crearea atmosferei. Toate acestea le putem face de sine stătător, fără a cheltui prea mulți bani.

Nu uităm și de renumitele lumânări, globuri, fructe uscate, conuri de brad cu miros de scorțișoară, coronițe de brad, iluminații de interior și exterior. Acestea sunt doar câteva din ideile pe care pot fi folosite și pe care ne-am propus să le prezentăm în acest articol.

  1. Luminițe exterioare pentru decorarea casei de sărbători

Dacă vă doriți o casă din poveste optați pentru instalații electrice exterioare. Luminile vor cuprinde acoperișul casei sau unele elemente din curte sau din grădină care vor sclipi odată cu venirea nopții. Pentru aceasta sunt necesare instalații speciale. Puteți folosi și proiectoarele laser cu LED, care creează o ploaie de stele cu efect de lumini mișcătoare.

  1. Luminițe interioare pentru decorarea camerei de sărbătorile de Crăciun

Pentru interior optăm pentru aceleași instalații electrice, aceleași proiectoare care creează o atmosferă de poveste. nu uitați că puteți folosi asemenea instalații pentru a pentru a decora pomul de Crăciun, geamurile, un perete sau chiar diferite piese de mobilier.

  1. Pomul de Crăciun

Pomul de Crăciun reprezintă un element principal în decorul sărbătorilor de iarnă. Fie el clasic, cel cunoscut de copii și părinții, fie că este unul original și inedit sau unul anticlasic, ieșit din comun.

Tot mai mulți optează pentru un decor realizat manual, din elemente simple, la îndemână, dar care se combină cu celelalte elemente din cameră. Pentru început s-ar pune accentul pe un brăduț de perete sau suspendat și fixat de perete, un brad din mai multe fotografii de familie poziționate sub formă triunghiulară sau poți atârna în straturi diferite panglici colorate, crenguțe apoi decorate cu jucării și luminițe. Materia primă din care confecționați poate fi orice.

Bradul este în centrul atenției, așa că folosiți cât mai multe idei originale. Și dacă este cel care întregește peisajul încăperii, nu-l împodobiți cu multe culori, ci alegeți doar ceea ce se potrivește pentru cromatica selectată.

  1. Aranjarea mesei festive

O decorațiune nelipsită din perioada sărbătorilor de iarnă sunt aranjamentele mesei festive. Mulți nu acordă o atenție deosebită acestui capitol, de aceea masa devine una obișnuită și plictisitoare. Alta este atmosfera, atunci când pregătim mici surprize pentru familie sau invitați.

Acestea aduc un aer familial, veselie și buna dispoziție. În plus pregătirea lor nu este atât de complicată, ba mai mult una atractivă și entuziasmată.

O idee în acest sens sunt micile decorațiuni din lemn sau bucățelele de scorțișoară care pot să completeze celelalte elemente de pe masă, aducând o culoare vie și distinsă. Nu e nevoie de ceva care ar complica lucrurile, un lucru simplu arată uneori mai bine decât cel sofisticat. Dacă e să luăm bucățelele de scorțișoară am putea să le decorăm cu niște panglici festive sau crenguțe de brad aranjate frumos lângă veselă și tacâmuri. Sau optați pentru o compoziție formată din crenguțe de brad, lumânări, situate într-un coșuleț decorativ în mijlocul mesei de sărbătoare.

  1. Coronițe de Crăciun

O decorațiune importantă este bine cunoscuta coroniță de Crăciun, care este făcută din crengi de brad cu diferite decorațiuni originale, având menirea de a crea imaginea de sărbătoare.

Coronițele de Crăciun se caracterizează printr-un parfum specific de pin sau brad combinat cu cel de scorțișoară sau portocală, fiind utilizate atât pentru decorarea interiorului, în special amenajate lângă un șemineu, cât și pentru cel exterior.

Alături de pomul de Crăciun împodobit, coronițele de Crăciun se pun la ușa de la intrare fiind simbolul unui bun venit al sărbătorilor de iarnă. Asemenea decorațiuni frumoase vor aduce spiritul sărbătorilor, va face familia și vecinii să fie mai fericiți, cu zâmbetul pe buze, clipe ce vor rămâne mereu în memoria noastră.

Totodată, puteți opta pentru un astfel de cadou înmânat celor apropiați și dragi. Acestea vor umple orice încăpere cu mirosul de brad și vor aduce mai aproape energia sărbătorilor mult așteptate. Sau coronițe din panglici, flori textile handmade, lumânări parfumate, perle și alte accesorii, toate astea aranjate pe un anume suport vor crea o adevărată poveste ce încântă ochiul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *