Aplicație pentru socializare, aplicație pentru oameni !

UTOK este în căutarea aplicației care lipsește pentru Android. Poate fi aplicație pentru jocuri, business, social, utility, fitness dacă este o aplicație inspirată UTOK oferă premiul cel mare de 2000 de euro în cadrul concursului “Be Tomorrow’s App Genius”.

ȘTIU ce aplicație lipsește și o propun mai ales că viitorul o să demonstreze utilitatea ei. Atâta timp cât din ce în ce mai mult viața cotidiană, alergătura între joburi pentru obținerea de bani necesari vieții, ne ocupă cea mai mare parte a timpului sigur o să ne rămână mai puțin timp pentru legarea de relații sociale și pentru găsirea perechii. Astfel că propun o aplicație care aibă la bază un site pe care cei care sunt în căutarea unei aventuri ori a unei relații stabile de vitor să-și înscrie cât mai multe caracteristici și așteptări pe care le au de la persoana așteptată , iar aplicația fiind mereu activă în momentul în care în tren, autobuz, la coadă la pâine, la cinema sau în altă parte identifică două persoane care au mai multe puncte comune în ceea ce privește așteptările de la partenerul dorit, să dea un semnal specific. Urmare a semnalării aplicației , cele două persoane aflate în căutarea unui partener se vor găsi mult mai ușor ca urmare a criteriilor implementate în sistem și o să depindă doar de ele dacă vor reuși să aducă la un numitor comun însușirile partenerului dorit !
Această idee o să o înscriu în concurs și sper să fie luată în seamă pentru că are mare potențial ! Cine știe , poate ajutăm la creșterea natalității 😀 !

1 thought on “Aplicație pentru socializare, aplicație pentru oameni !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *