În regia lui Steven Spielberg, Bridge of spies are o în distribuție actori

‘Bridge of Spies’ by DreamWorks Studios.

consacrați Tom Hanks, Alan Alda, Mark Rylance. Filmul este inspirat dintr-o întâmplare adevărată, iar eu sunt mereu curios când e vorba de ecranizarea realității. Existența spionilor este un subiect care captivează cu toate că suntem conștienți că ei există și acționează chiar ca în filme în timp ce eu stau și scriu acest review. Pentru bărbați poveștile cu spioni au un magnet special asemănător celor care implică lupte corp la corp sau împușcături.

Bridge of spies este un film de Oscar!

Tom Hanks joaca rolul avocatului James B. Donovan ales să reprezinte interesele unui cetățean judecat pentru spionaj şi înaltă trădare împotriva Americii. Acțiunea are loc în anii 1960 în timpul Războiului Rece. Deși a fost ales să-l apere pe Rudolf Abel, acuzat de spionaj, tocmai pentru că este un avocat specializat în … asigurări, Donovan își ia rolul în serios și pune lupa pe dosarul realizat de serviciile secrete americane. Ba mai mult, găsește multe vicii de procedură care puteau anula procesul, dar nu i s-a permis tocmai pentru că acest caz era unul care la nivel statal avea greutatea de a stabili raportul de putere între America și Rusia aflate în cursa înarmării și a spionajului reciproc. Avocatul reușește evitarea condamnării la moarte a clientului său și acest lucru este benefic deoarece în scurt timp Abel va fi folosit la un schimb de spioni între americani și ruși. Tocmai pentru a nu implica statele, avocatul primește misiunea realizării schimbului iar acesta insistă să ”salveze” doi cetățeni americani în schimbul spionului rus. Schimbul urmează a avea loc în Berlinul recent împărțit prin construirea istoricului zid între Germania de Vest și Germania de Est, iar piedicile, neîncrederea, trădările, ultimaturile au calitatea de a păstra suspansul pe perioada întregului film. Să nu vă așteptați la împușcături.

Bridge of spies a fost bine primit de critica de specialitate, nominalizat la 5 categorii pentru Oscar și câștigător al unui Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru Mark Rylance în rolul spionului Rudolf Abel.
Notat cu 7,6 pe IMDB și apreciat cu nota 8,2 de către publicul românesc, Bridge of spies este un film pe care-l recomand cu încredere pentru cei atrași de acest gen de poveste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *