Cu tupeu, dar prin parcare….

În toate orașele din România există probleme în ceea ce privește găsirea unui loc de parcare, iar Focșaniul nu face, din păcate, notă discordantă. În zona în care locuiesc exact ca la neoameni s-au repartizat spre închiriere locuri de parcare total neamenajate, oamenii au dat buluc – au platit și și-au montat plăcuțe pe care le consideră acte de proprietate 😀 !

Venind vremea modernizării datorită lucrărilor , autoritățile locale au anunțat suspendarea contractelor de închiriere urmând ca locatarii să aibă mai multe șanse de a-și găsi locuri de parcare, dar cei care au ”prins ” loc nu au mai renunțat la privilegiu cu toate că banii dacă au fost plătiți i se vor socoti pentru o perioadă de timp imediat după terminarea lucrărilor.

Acum iarnă fiind și lenea omului mai mare, zăpada și-a luat tributul locurilor de parcare și bătaie pe un loc e mai mare și mai acerbă. Un astfel de exemplu am constata și astăzi când un ” proprietar” de parcare supărat că locul îi era ocupat de o altă mașină a blocat o întreagă parcare dorind să blocheze doar mașina aflată pe locul ”său”!

ce dacă blochez o parcare întreagă ?

Normal că nu a ținut cont că era ora 13 și parcările închiriate sunt accesibile până la orele 16 oricărui autovehicul! S-a întâmplat ca primul afectat să fie proprietarul unei mașini aflate în parcare și rămas blocat, ulterior a venit la autovehicul și cel căruia îi era adresat ”blocajul” și au tot claxonat și  sunat la nr. de telefon lăsat de ”blocant 😀 ”  cam 25 de minute până a hotărât cel din urmă că i-a pedepsit destul și a venit să-și mute bolovanul. Culmea este că pe acest vecin nu l-am văzut să mute vreo lopată de zăpadă și că atunci când ninge mai tare nu-și mai aduce mașina pe locul său tocmai pentru a nu ”lopăta”. În plus specialitatea individului este parcarea de-a curmezișul ocupând 2 locuri mereu, că doar e patron de taxiuri și alergător pentru partid ! Numai bine , patroane !

DSC_1411

Tagged as: , ,

One thought on “Cu tupeu, dar prin parcare….”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *