Conferință pe teme europene la Focșani!

 “Aștept cu nerăbdare să ajung la Focșani pentru o discuție sinceră și realistă despre lucruri cu adevărat importante pentru noi. Într-o lume imprevizibilă și într-un spațiu public în care dezinformarea își face loc tot mai mult, avem nevoie mai mult ca niciodată să vorbim direct și să ne privim în ochi. Vom discuta relaxat și vom schimba opinii, astfel încât, la sfârșit, să putem spune cu toții că am avut de câștigat.” Acestea sunt așteptările jurnalistului Ovidiu Nahoi pentru sâmbătă, 24 septembrie 2016-orele 11.00, când  va susține o conferință în sala mică a Ateneului Mr. Ghe. Pastia din Focșani.

Ovidiu Nahoi, redactorul-şef al Radio France Internațional România, vine ca urmare a invitației blogului de atitudine civică VranceaAltfel.ro deținut de către avocatul Dan Nichita. Temele de discuție sunt: Migranți, Terorism, Brexit, Rusia, Euro, Piața muncii și alte crize și cred că reprezintă cel puțin tot atâtea motive de a fi prezenți în sală.

Evenimentul se adresează tuturor persoanelor care înțeleg realitățile europene sau care doresc să afle care sunt acestea, iar dialogul indiferent pe ce teme se poartă a dus mereu la progres.

Este lăudabilă ideea unei astfel de conferințe mai ales că se înscrie pe linia dezbaterilor publice în beneficiul comunității locale și al tinerilor, cu care Vrancea Altfel ne-a surprins plăcut de multe ori.

Personal o să încerc să fiu prezent în sală tocmai pentru că vreau să aflu cât mai multe informații direct de la prima linie a jurnaliștior care stă în contact direct cu Europa. În plus sunt sigur că informațiile  obținute în cadrul acestei conferințe- dialog îmi vor fi utile pentru a înțelege mai corect și limpede evenimentele de la nivel european care deschid buletinele de știri

afis-conferinta

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *