Despre Europa cu Ovidiu Nahoi și Dan Nichita!

Pe toate canalele mass-media auzim de Europa și Uniunea Europeană, despre importanța acestei entități despre beneficii, sacrificii și sperante- proiecte de viitor. Mai mult decât atât, BREXIT-ul englezesc aduce multe semne de întrebare și o situație care nici măcar nu a fost bine prevăzută și reglementată de către fondatorii Uniunii Europene. Astfel, fiind bine ancorată în realitatea zilelor noastre, dezbaterea “Impas European. Soluţii Europene?” organizată de către avocatul Dan Nichita, fondatorul blogului Vrancea Altfel,  a fost sâmbătă, 24 septembrie 2016 ocazia perfectă pentru completarea informațiilor referitoare la  curenții sociali, economici și politici care sunt ușor de identificat pe bătrânul continent. Sala Mică a Ateneului Popular ,,Maior Gh. Pastia” din Focşani a fost locul unde s-a ținut dezbaterea care l-a avut ca invitat special pe jurnalistul Ovidiu Nahoi, actualmente redactorul şef de la Radio France International Romania, acesta având multă experienţă în domeniul afacerilor europene.

Câteva informații și idei aveam și eu la bază, dar în deschidere Dan Nichita ne-a făcut o mică prezentare referitor la istoria Uniunii Europene de la primele 6 state până la cele 28 din zilele noastre. Cert este că scopul principal care a dus la construcția Comunității Europene a fost teama de război mai ales că urmele celui de-al doilea Război Mondial erau încă vizibile, dar se simțeau și unele nemulțumiri ca urmare a ”împărțirii dreptății de la finalul războiului”. Prin aplicarea cu succes a Planului Marshall țările au cunoscut o dezvoltare bună și au devenit modele de urmat în dezvoltare pentru țările acceptate în Uniune cu toate că au economii neperformante.

Curios este faptul că englezii prin Referendul au stabilit că vor să iasă din Uniunea Europeană cu toate că aveau toate avantajele ( inclusiv decizionale ) de partea lor. Însă BREXIT-ul este greu de gestionat și acest lucru este ușor de stabilit mai ales prin faptul că liderii care militau pentru Brexit au părăsit scena politică speriați de imensitatea răspunderii și de munca impusă de punerea în aplicare a deciziei populației. Cred că acest subiect alături de problema refugiaților din Siria sunt ”nuci dure” ale actualei agende europene și cred că o să dureze mult timp până la spargerea lor. Alte teme de actualitate aduse în discuție au fost viitoarele alegeri din Austria unde se prefigurează victoria unui partid naționalist de extremă dreapta și antieuropean, referendumul din Ungaria, situația din Ucraina, situația țărilor care doresc să intre în negocierile de aderare actualmente suspendate, Rusia cu eforturile ei de a nu-și pierde importanța și puterea de decizie în estul Europei, absorția fondurilor europene, alegerile din SUA.

Am aflat că țări precum Spania, Danemarca, Irlanda erau cu mult mai sărace, neperformante decât se prezintă de exemplu astăzi România, dar au făcut progrese imense prin aplicarea în timp a sistemului european. De asemenea, România a făcut în ultimii ani progrese a reușit să acceseze fonduri europene și că e păcat că multe sunt neaccesate în condițiile în care e foarte mare nevoie de investiții. Problema principală a României este că nu avem o infrastructură terestră benefică investițiilor și aici aș menționa exemplul cel mai elocvent, respectiv acela că România în cei aprox. 150 de ani de existență încă nu are o rețea de drumuri care să lege în cscurt timp orașele din cele 4 puncte cardinale cu Bucureștiul”!

Dezbaterea a fost interactivă, publicul putând să-și prezinte punctele de vedere și chiar să adreseze întrebări invitatului.

NU trebuie să stăm ascunși în spatele grijilor zilnice și să ignorăm semnele mici sau mari care pot fi văzute în vâltoarea evenimentelor de la nivel european! Trebuie să vedem aceste semne, să le interpretăm și să nu fim luați prin surprindere de eventualele evenimente în condițiile în care instabilitatea lipsa siguranței planează în jurul Europei !

Sigur că la nivel individual nu putem face nimic, dar să gândim, să judecăm, să vedem putem mereu și este până la urmă o datorie față de condiția noastră de oameni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *