Hacksaw Ridge (2016), review al unui film care m-a impresionat!

Astăzi am văzut acest film la domiciliu deoarece am simțit că vreau să văd un film de acțiune. M-am uitat un pic pe afișele mai multor filme, am răsfoit trecător și câteva păreri și am ales Hacksaw Ridge!
Dorința era să văd un film de acțiune și pentru că era despre cel de-al doilea război mondial, nu am ezitat. Un alt factor care m-a determinat să aleg acest film a fost și regia semnată de Mel Gibson. Actorii principali nu-i prea știam, eu nefiind un cinefil adevărat care urmărește și carierele actorilor.

Filmul Hacksaw Ridge se concentrează pe bătălia de la Okinawa!

În anul 1945 Desmond Doss participă la cel de-al doilea Război Mondial alături de alți soldați. Datorită convingerilor religioase chiar de la începutul instrucției acesta refuză să poarte armă letală. Acesta a precizat cu ocazia anchetelor că dorește să participe la război, dar refuză să ucidă. Astfel servește ca medic în lupta împotriva Japoniei pentru câștigarea Pacificului. Într-o luptă, Doss interpretat foarte bine de Andrew Garfield are grijă și reușește să-și salveze 75 de camarazi răniți și lăsați în urmă după retragerea trupelor americane inferioare japonezilor. Întradevăr, un critic format ar găsi câte un nod filmului și nu ar rata secvența în care personajul principal înaintează prin tirul dușmanilor fiind protejat de ce a mai rămas dintr-un soldat japonez mort. Există multe scene de o violență destul de ridicată, corpuri împroșcând sânge, intestine, picioare, capete distruse în urma împușcăturilor. Avem și motive de amuzament copios mai ales în perioada de instrucție, dar și în povestea de dragoste care însoțește personajul principal. Barajul intelectual pe care-l dovedesc cei care nu-i înțeleg lui Doss refuzul de a purta arme, oferă ocazia unei dispute pe teme religioase. Finalul filmului înclină balanța dreptății către un final pozitiv. Doss a fost decorat cu Medalia de Onoare a Congresului pentru curaj de către președintele american Harry Truman.

Filmul a primit aprecieri de la publicul și criticii de film americani. A primit 2 premii şi 4 nominalizări Oscar, 3 nominalizări Globul de Aur, un premiu şi 4 nominalizări BAFTA și multe alte premii. Chiar a fost văzut de unii ca un potențial câștigător al marelui premiu pentru film OSCAR, dar nu s-a adeverit.
Notele foarte bune primite pe IMDB 8,2 (9,1 de la publicul românesc pe cinemagia.ro) reprezintă motive noi pentru a da ”play”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *